I.Divorţul prin acord
Reprezintă varianta cea mai simplă, ieftină şi rapidă.
În conformitate cu art. 38, alin. 2 din Codul Familiei trebuie îndeplinite cumulativ 2 condiţii pentru pronunţarea divorţului prin acord.
- a trecut mai mult de un an de la data căsătoriei (conform certificatului de căsătorie)
- nu există copii minori rezultaţi din căsătorie.
În această situaţie, se face o cerere comună, divorţul pronuntându-se chiar de la primul termen de judecată. Instanţa nu audiază martori şi nu stabileşte nici un fel de culpă a vreunuia dintre soţi, nefiind necesară dovedirea unor motive de divorţ.
Important!
Cererea trebuie semnată de ambii soţi, iar hotărârea de divorţ pronunţată pe baza acordului este definitivă şi irevocabilă.
II. Divorţul din motive temeinice
Pentru pronunţarea divorţului din motive temeinice, instanţa trebuie să constate îndeplinirea a 3 condiţii:
- existenţa unor motive temeinice de divorţ
- faptul că motivele temeinice au afectat grav raporturile dintre soţi
- imposibilitatea continuării căsătoriei
Motive temeinice de divorţ pot fi:
- părăsirea nejustificată a domiciliului conjugal de către unul dintre soţi
- refuzul nejustificat al unuia dintre soţi de a locui împreună cu celălalt
- infidelitatea unuia dintre soţi
- acte de violenţă morală sau fizică care duc la destrămarea familiei
- existenţa unei boli grave incurabile a unuia dintre soţi ascunsă celuilalt soţ şi care face coabitarea imposibilă
- existenţa unor nepotriviri de ordin fiziologic
- lipsa nejustificată a consimţământului la raportul sexual
- consumul excesiv de băuturi alcoolice
- pedeapsa privativă de libertate a unuia dintre soţi
Important!
În cazul divorţului din motive temeinice, instanţa trebuie să constate atât existenţa culpei soţilor, cât şi faptul că raporturile dintre aceştia sunt grav şi iremediabil vătămate, continuarea căsătoriei nemafiind posibilă!
II. A. Divorţul din culpă comună
Chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile pentru divorţ prin acord, dacă soţii se înţeleg cu privire la divorţ (nume după căsătorie, încredinţare minor, pensie alimentară...), instanţa poate pronunţa divorţul din culpa ambilor soţi.
În această situaţie, soţii vor solicita ca probe, acte şi un martor comun.
Important!
În cazul în care părţile nu se înţeleg, dar probele dovedesc culpa ambilor soţi, instanţa va pronunţa divorţul din culpă comună.
II. A. Divorţul din culpa exclusivă a unuia dintre soţi
În cazul în care nu este posibil divorţul prin acord sau divorţul din culpă comună, se poate solicita instanţei de judecată pronunţarea divorţului din culpa exclusivă a unui soţ.
Această procedură presupune existenţa unor motive întemeiate şi a unor probe solide care să dovedească nu doar culpa unuia dintre soţi, dar şi faptul că raporturile dintre aceştia sunt grav şi iremediabil vătămate iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.
Motive întemeiate pentru pronunţarea divorţului din culpa exclusivă a unui soţ pot fi: relaţii extraconjugale, acte de violeţă fizică sau verbală ce pot fi dovedite cu probe (martori, certificate medico-legale, alte înscrisuri).
În acest sens se va apela la prezentarea înscrisurilor, la audierea martorilor (pot fi şi rudele şi afinii, mai puţin descendenţii direcţi: copiii, nepoţi de copii)
şi la alte mijloace de probare a prejudicierii iremediabile a relaţiilor de căsătorie şi la culpa celeilalte părţi.
Important!
Toate probele trebuie să arate că este imposibilă continuarea căsătoriei şi că nu există posibilitate de împăcare între soţi.
Dacă din probele prezentate rezultă culpa exclusivă a soţului reclamant la divorţ, această situaţie nu este suficientă pentru desfacerea căsătoriei, instanţa pronunţând respingerea acţiunii.
0 comentarii